Domeniu, hosting și site: ce plătești de fapt?

Un site poate părea ceva complicat, mai ales când încep să apară facturi pentru domeniu și hosting, e-mail, SSL sau mentenanță. Dar lucrurile devin mult mai simple dacă ne gândim la un site ca la o casă.

Domeniu și hosting: care este diferența?

  • Domeniul = adresa
  • Hostingul = spațiul
  • Site-ul = ceea ce ai construit
Domeniu și hosting explicate prin comparația cu o casă

Domeniul este adresa

Așa cum o casă are o adresă la care poate fi găsită, un site are un domeniu – de exemplu firma-ta.ro.

Domeniul nu este site-ul propriu-zis. Este adresa pe care oamenii o introduc în browser pentru a ajunge la el.

Domeniul trebuie reînnoit periodic. Dacă nu mai este reînnoit, site-ul și adresele de e-mail asociate pot deveni inaccesibile prin numele respectiv.

Hostingul este spațiul în care „locuiește” site-ul

Dacă domeniul este adresa, hostingul este spațiul în care se află efectiv site-ul.

Pe serverul de hosting sunt păstrate fișierele, imaginile, baza de date și, în multe cazuri, conturile de e-mail.

Domeniul și hostingul pot fi cumpărate de la aceeași companie, dar acest lucru nu este obligatoriu.

Site-ul este ceea ce ai construit

Site-ul propriu-zis înseamnă paginile, textele, fotografiile, formularele, magazinul online și toate funcțiile pe care le folosesc vizitatorii.

Pe scurt:

Domeniul = adresa
Hostingul = spațiul
Site-ul = ceea ce ai construit în acel spațiu

Aici aș introduce infograficul complet cu casa pe care l-am făcut.

Dar e-mailul, SSL-ul și mentenanța?

E-mailul poate fi comparat cu o cutie poștală de la aceeași adresă. Uneori este inclus în pachetul de hosting, alteori este un serviciu separat.

Certificatul SSL asigură conexiunea securizată https:// dintre vizitator și site. În foarte multe situații există certificate SSL gratuite, dar pot exista și soluții comerciale.

Mentenanța este întreținerea site-ului: actualizări, backup, securitate, verificări și intervenții atunci când apar probleme.

Ce costuri poate avea un site?

În funcție de modul în care este configurat, poți avea costuri pentru:

  • reînnoirea domeniului;
  • hosting;
  • servicii de e-mail;
  • licențe pentru teme, pluginuri sau alte servicii;
  • mentenanță;
  • servicii suplimentare de backup, securitate sau administrare.

Important este că nu toate aceste servicii trebuie furnizate de aceeași companie.

Poți avea domeniul la un registrar, hostingul la alt furnizor, e-mailul în Microsoft 365 sau Google Workspace și site-ul administrat de o altă firmă.

Înainte să plătești, verifică

Dacă primești o factură sau o proformă pentru „domeniu”, „hosting” sau „servicii web”, verifică înainte:

Cine este furnizorul tău real? Ce serviciu îți facturează? Când expiră serviciul respectiv?

Nu știi exact pentru ce plătești?

Trimite-ne numele domeniului și te putem ajuta să înțelegi cum este configurat site-ul tău și ce merită verificat înainte de următoarea plată.

Ți-a plăcut acest articol?

Share on Facebook
Share on Linkdin

Lasă un comentariu

Scroll to Top

Salut!

Te rog să ne spui cu ce te putem ajuta? Vom reveni cu un răspuns în cel mai scurt timp!